Bilet virtual transmisie live Concert Simfonic – 10 decembrie 2026
15,00 lei
Data și ora spectacolului: 10 decembrie 2026, ora 19:00.
Achiziționarea acestui bilet virtual vă oferă acces doar la transmisia în direct a “Concert Simfonic – 10 decembrie 2026“. Concertele Filarmonicii “Paul Constantinescu” pot fi urmărite live online exclusiv pe platforma Virtual Concert Hall, iar biletele virtuale sunt valabile doar pentru acestă transmisie. Evenimentele nu sunt difuzate gratuit pe Facebook.
După confirmarea plății, veți avea acces la transmisia live în secțiunea Abonamente, la ora anunțată a evenimentului. Înregistrarea va fi disponibilă la o dată ulterioară.
- Description
Description
Joi, 10 decembrie 2026, de la ora 19:00, vă invităm în Sala „Ion Baciu” a Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești la un concert simfonic în care fagotul, instrument cu o sonoritate aparte și posibilități expresive surprinzătoare, se va afla în centrul atenției.
Orchestra Simfonică a Filarmonicii Ploiești va evolua sub bagheta dirijorului Radu Postăvaru, alături de doi soliști: Ionuț Mardare și Alexandru Ioan Chirică, care vor interpreta Concertul în Fa major pentru două fagoturi și orchestră de Jan Křtitel Vaňhal, o lucrare ce pune în valoare dialogul dintre cele două instrumente soliste.
Programul serii va fi completat de Uvertura operei „Mireasa vândută” de Bedřich Smetana și de „Dansurile slave”, op. 46, de Antonín Dvořák, două creații pline de energie, culoare orchestrală și inspirație folclorică.
Invitații și programul concertului:
Dirijor:
Radu Postăvaru
Soliști:
Ionuț Mardare – fagot
Alexandru Ioan Chirică – fagot
Program:
Bedřich Smetana – Uvertura operei „Mireasa vândută”
Jan Křtitel Vaňhal – Concertul în Fa major pentru două fagoturi și orchestră
Antonín Dvořák – Dansuri slave, op. 46, B. 83
















